Despre Cel Iubit De Dumnezeu

Confruntarea dintre geniu și mediocru reprezintă o problemă încă de când au apărut geniile. Sau, poate, mai exact, de când au apărut mediocrii. Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește termenul de „geniu” astfel: „ființă supranaturală”, „spirit protector”, „dispoziție naturală proprie unui popor sau unui individ de a se dezvolta într-o direcție creatoare” etc. Această dispoziție de a se dezolta într-o direcție creatoare generează nenumărate tulburări în rândul celor neputincioși, dar dornici să creeze.

Peter Shaffer scrie, în 1979, piesa de teatru Amadeus, care se concentrează asupra relației dintre compozitorii Wolfgang Amadeus Mozart și Antonio Salieri, dar și asupra morții celui dintâi, învăluită de un mister încă nedezlegat, încărcat de nenumărate teorii, din care se pot aminti: febră miliară acută (varianta oficială, înregistrată la momentul respectiv), otrăvire (de către Salieri, soția sa Constanze, un elev al său etc.) asasinat (de către francmasoni), scarlatină ș. a.

După o vastă documentație, Shaffer alege varianta conform căreia Mozart ar fi fost ucis prin otrăvire de către Salieri, care și-ar fi mărturisit fapta, și scrie piesa din perspectiva compozitorului italian. Personajul Salieri „construiește” acțiunea în fața ochilor noștri, printr-un monolog complex, și ne ține în permanență între două planuri temporale: prezentul, în care Salieri își explică, pas cu pas, crima, și trecutul, în care sunt ilustrate cele povestite de el. Situată la Curtea Imperială de la Viena, oraș considerat „capitala muzicii”, scrisă cu didascalii complexe, cu observații fine, și însoțită de referințe muzicale (folosite și cu rol structural), textul ne aduce într-o atmosferă șarmantă și elegantă, dar nu neglijează substratul alcătuit din invidie, mizerie, stângăcie și incompeteneță.

Antonio Salieri, un mediocru cu compoziții muzicale populare, cu funcție la curtea regală și cu putere de decizie, se revoltă și începe o „luptă” împotriva Divinității, deoarece nu primește harul divin la care râvnește și pentru care se roagă încă din copilărie. Dorindu-și să fie un instrument prin care Dumnezeu să cânte, Salieri se străduiește să ducă o viață cât mai virtuoasă și smerită, înfrânându-și impulsurile sexuale și muncind din greu, cu scopul de a se face demn de darurile Domnului. În schimb, Divinitatea alege să cânte prin Mozart, un tânăr imatur, extravagant, cu gesturi exagerate, moralitate îndoielnică și comportament stânjenitor. Greșala lui Salieri să fie în primul rând invidia sau faptul că se pretinde capabil de a ști mai bine cui ar trebui Dumnezeu să-i acorde harul Său? Compozitorul confundă legile de pe Pământ cu cele din Cer, logica de aici cu cea de acolo, și ajuge la un grad de disperare violentă, nemiloasă. Cei doi Venticelli care îl pun constant la curent cu noutățile din Viena și, mai ales, din viața lui Mozart, întruchipează persoanele fidele mediocrilor, șterse și golite de personalitate, care susțin mereu lipsa de autenticitate și care sunt mereu gata să se supună.

Mozart, mai mult absent, caracterizat prin ochii lui Salieri și prin cele câteva apariții, întruchipează un geniu stângaci în societate și nepractic, cu gaură în palmă când vine vorba de bani, extrovertit, trăsnit și nonconformist, excentric în aspect și comportament. Poate ridicol, poate neînțeles. Geniul inepuizabil în contradicție cu omul inadaptat, amândoi în interiorul aceluiași trup. Orice geniu este dublu; cel puțin. Insomniac, cu o energie neobișnuită, capabil să scrie pagini întregi fără corectură, să producă atât cantitativ, cât și calitativ, Mozart nu este o prezență comfortabilă pentru cei din jurul său, întrucât îi tulbură tocmai prin contrastul dintre opera sa și personalitatea sa.

Amadeus nu este un text comod. Vorbește despre violența mediocrității, despre beneficiile și chinurile cu care vine genialitatea și despre relația stranie dintre acestea două. Geniul versus mediocrul capabil să îi înțeleagă opera. Mediocrul invidios, întunecat, dar plin de admirație, care poate să înțeleagă, dar este incapabil să producă ceva de durată. Geniul naiv, stângaci în viața de zi cu zi și ciudat în comportament. De asemenea, piesa se ocupă de legătura omului cu transcendentul. Mesajul divin transmis prin geniu, revolta mediocrului împotriva Divinității, din pricina lipsei de har (și a excesului de ambiție) și reacția Divinității. Mai mult, faima trecătoare versus posteritatea. Mozart se chinuie în timpul vieții (de exemplu, i se interzice opera Flautul fermecat), dar se bucură de posteritate, pe când Salieri are parte de popularitate în timpul vieții și de anonimat după moarte. Amadeus – cel iubit de Dumnezeu (dar, în mod evident, nu și de cei care îl înconjoară), chiar dacă nu rămâne în viață, nu rămâne nici în anonimat.

Amadeus pare să ne întrebe: ar fi mai uman, mai îndreptățit să încercăm să empatizăm în treacăt cu Salieri sau, pur și simplu, doar să ascultăm Mozart?

Bibliografie:

www.dexonline.ro

www.historia.ro

www.mediafax.ro

https://en.wikipedia.org