Povestea marionetei
* Făcuse bine că plecase. Se săturase de invidia și aroganța celor din jur. Adevărul e că nu îi compătimea; lemnul ei era altfel, mult mai rezistent la umiditate și mai bine lustruit, strălucea altfel în luminile scenei, iar încheieturile ei erau mai flexibile. Dar , își zicea ea, astea nu sunt lucruri pe care le alegi . Numai sforile, deși zdravene, i se rupeau tot timpul din cauza excesului ei de viață sau, mai simplu spus, a vieții pe care o avea în ea . Şi îi erau mereu înlocuite. Păpușarul era din ce în ce mai antipatic și ea luă hotărârea să nu lase un mediocru supărat să-i distrugă tinerețea. La urma urmei, păpușarii sunt un concept învechit. Au devenit inutili în secolul nostru. Problema cu păpușarii e că nu-și dau seama că nimeni n-are nevoie de ei. Sau nu vor să accepte. Nimeni care e cineva, vreau să zic. Păpușarul considera că nu există bătaie de cap mai mare decât o marionetă care gândește și răsuflă ușurat când aceasta dispăru pe neașteptate într-o dimineață
