Scheletul de pasăre
Vocea și aburul (fragment) David aprinde lumina în bucătărie, apoi în sufragerie. Până la urmă, toți devenim memoria celorlalți. Memoria și imaginația. Toți, fără excepție. Ne mutăm și lăsăm urme vagi, indicii; Ne mutăm, la fel cum ne mutăm din corpul unui copil În cel de adult. Când aprinde lumina în camera părinților, aceștia încep să se trezească. Tatăl se întoarce pe partea cealaltă, iar, în scurt timp, Mama se ridică pe jumătate. Ne mutăm și lăsăm colivia goală. David ia sticla de șampanie, paharele și scrumiera de pe pervaz și le duce în bucătărie. O să mi se uite vocea La fel cum într-un teatru Au fost uitate vocile actorilor Au fost uitate și vocile celor care Și le-ar mai fi putut aminti (Cât de încărcat de uitare e totul!) Mișcă cele două pahare goale ca și cum ar fi niște figurine care reprezintă doi actori. Apoi, le spală, le clătește și le lasă la uscat. Dar uitarea nu e moarte, e absență, E odihnă, E pauz
