Scheletul de pasăre
David aprinde lumina în bucătărie, apoi
în sufragerie.
Până la urmă, toți devenim memoria
celorlalți.
Memoria și imaginația.
Toți, fără excepție.
Ne mutăm și lăsăm urme vagi, indicii;
Ne mutăm, la fel cum ne mutăm din corpul
unui copil
În cel de adult.
Când aprinde lumina în camera părinților,
aceștia încep să se trezească. Tatăl se întoarce pe partea cealaltă, iar, în
scurt timp, Mama se ridică pe jumătate.
Ne mutăm și lăsăm colivia goală.
David ia sticla de șampanie, paharele și
scrumiera de pe pervaz și le duce în bucătărie.
O să mi se uite vocea
La fel cum într-un teatru
Au fost uitate vocile actorilor
Au fost uitate și vocile celor care
Și le-ar mai fi putut aminti
(Cât de încărcat de uitare e totul!)
Mișcă cele două pahare goale ca și cum ar
fi niște figurine care reprezintă doi actori. Apoi, le spală, le clătește și le
lasă la uscat.
Dar uitarea nu e moarte, e absență,
E odihnă,
E pauză,
E momentul dinainte să te trezești
Sau să realizezi că ești în vis.
O să mi se uite vocea și privirea;
Din memoriile celorlalți
O să se șteargă probabil la fel de brusc
Ca urma degetelor mele pe oglinda din hol
Atinge aerul, cu palmele deschise, ca și
cum ar atinge o oglindă, aflată în locul publicului.
Când, în fiecare sâmbătă,
Mama șterge oglinda și îmi spune,
De fiecare dată la fel:
MAMA
(în timp ce se întinde, ca după un somn
bun): Hai, măi, David, de câte ori te-am rugat să nu te mai spijini de
oglindă...
David își încleștează repede pumnii și
zâmbește.
Și tu chicotești, dispari și o iei de la
capăt cu seriozitate
Din aceeași seară.
Deschide palmele și pipăie aerul-oglindă.
Te sprijini de oglindă când te încalți,
Când îți atingi fratele geamăn din
spatele sticlei
– Frate și sclav, căci tu decizi
Când te privește în ochi și când dispare
–
Și uneori aburești oglinda cu răsuflarea
ta caldă de copil
Și apoi desenezi cu degetul arătător
Mimează că desenează tot ceea ce va
menționa.
Pești, păsări, copaci, uneori oameni
(Niciodată mașini sau roboți sau zombi)
Îl desenezi pe Coco, dar niciodată
Fără pene și fără viață
Apoi ștergi ce ai desenat și aburești din
nou oglinda
Și o iei de la capăt.
Șterge oglinda imaginară, apoi lasă
mâinile jos, brusc întristat.
Ah! – ți-ai amintit acum:
În același fel se verifică dacă un
muribund
Mai are suflare.
Mama îl mișcă ușor pe Tată, ca să-l
trezească. El deschide ochii și cască zgomotos.
*
.jpg)
%2Bbnw.jpg)
Comments
Post a Comment