Iulia Enkelana: Cât teatru să joace o umbră [Piesă într-un act]

PERSONAJELE:

Oameni

Intervievatorul – obiectiv, nepărtinitor, vrea să-și facă treaba bine. Are și rol de moderator. Privește publicul. Poartă ochelari și are niște foi cu notițe după care se orientează, și un pix.

Omul Obișnuit – banal, chiar. Necioplit, se consideră superior numai pentru că este om și nu umbră. De obicei lipsit de replici demne și de maniere.

Un om care îi aduce un pahar cu apă Intervievatorului

Umbre

Umbra Ironică – colerică, frământată. Pe de-o parte și-ar fi dorit să-și depășească condiția de umbră (dar este închisă în acest rol); pe de altă parte, e mândră de statutul de umbră.

Umbra Blândă – sensibilă, calmă, încearcă mereu să vadă partea frumoasă a lucrurilor, are o voce duioasă, plină de bunătate.

(...)

3.

Intervievatorul își drege vocea și reia interviul. Luminile se schimbă, redevenind ca la începutul piesei.

INTERVIEVATORUL: Am revenit, stimați spectatori, cu cele două umbre invitate și omul nostru obișnuit.

OMUL OBIȘNUIT (jignit): „Obișnuit”?!

INTERVIEVATORUL: Aș vrea să le întreb pe invitatele noastre: considerați că umbrele au rol important în dezvltarea individului și a societății?

OMUL OBIȘNUIT (murmurând): Nemaipomenit.

UMBRA BLÂNDĂ: Da, eu consider că umbrele sunt importante. Sunt niște adevărați prieteni ai oamenilor. Mereu alături de ei, nu îi lasă niciodată la greu. Știți cum se zice, „umbra rămâne cu omul chiar și-n coșciug”.

OMUL OBIȘNUIT: Și nu există umbre de insecte care să le mânânce și pe ele treptat?

UMBRA BLÂNDĂ (nu îl bagă în seamă): Umbra este, de fapt, cel mai bun prieten al omului.

UMBRA IRONICĂ (meditativă): Întrebarea e dacă omul este cel mai bun prieten al umbrei...

UMBRA BLÂNDĂ: Ei, se știe doar că și oamenii, și umbrele diferă. Câte tipuri de oameni, atâtea tipuri de umbre.

Omul Obișnuit își dă ochii peste cap și pufăie cu superioritate, în semn de dezaprobare.

INTERVIEVATORUL: Stați așa, mi se pare că atingem un subiect interesant. Este, într-adevăr, umbra cel mai bun prieten al omului?

UMBRA BLÂNDĂ: Doar am afirmat asta deja.

UMBRA IRONICĂ: Da, aici sunt și eu de acord. Noi, umbrele, urâm câinii. Pentru că ne-au furat titlul, identitatea, mândria.

UMBRA BLÂNDĂ: Nu se poate spune că îi urâm, dar...

OMUL OBIȘNUIT: Păi, cum v-au furat titlul, dacă ăia nici nu știu să vorbească? Ăia doar latră.

UMBRA IRONICĂ (foarte sigură pe sine): Ei, „doar latră”. Joacă teatru.

OMUL OBIȘNUIT (pornit): Auzi, tu să nu-mi spui mie că...

INTERVIEVATORUL (grăbit, îi taie vorba pentru a evita un nou conflict): Și în dezvoltarea societății? Considerați că umbrele au un rol important în dezvoltarea societății?

UMBRA BLÂNDĂ: Cred că umbrele ajută societatea să fie conștientă de lumina care... bate asupra ei. Ele sunt ca niște piloni de sprijin... sunt ca niște puncte de reper, mai bine zis.

UMBRA IRONICĂ (categorică): Exact. Societatea e moartă fără umbre. Și oamenii la fel. Dar nu vor să accepte.

OMUL OBIȘNUIT (Umbrei Ironice, ca să îi facă în ciudă): Eu cred că sunt doar niște târâturi fără detalii care se țin după tine și când n-ai chef, asta dacă nu e întuneric sau soarele băgat în nori. Numai atunci scapi de ele.

UMBRA IRONICĂ (uitându-se în altă direcție): Nu pe tine te-a întrebat. Și nu suntem „fără detalii”, concentrăm esența.

UMBRA BLÂNDĂ: Oh, dar este o concepție greșită aceasta.

INTERVIEVATORUL: Ce este o concepție greșită?

UMBRA BLÂNDĂ: Aceea că noi, umbrele, murim când nu avem lumină. Nu, nu. Noi existăm, doar că așteptăm lumina. E o moarte temporară, un somn, sau poate continuarea invizibilă a vieții.

UMBRA IRONICĂ: În traducere, existăm, doar că nu ne vedeți voi.

OMUL OBȘINUIT: E absurd.

UMBRA IRONICĂ (disprețuitoare; insultă vorbind încet și strângând din pumni): Minți închise.

OMUL OBIȘNUIT: Poftim?!

UMBRA IRONICĂ: Omul ăsta n-ar trebui să aibă dreptul la umbră.

UMBRA BLÂNDĂ: Nu vreau să fiu rea, dar mi-e milă de umbra lui. Trebuie să fie tare încercată.

OMUL OBIȘNUIT: Să-nțeleg că există un „drept la umbră” enunțat în Declarația de Drepturi ale Omului, medmoazel?

UMBRA IRONICĂ: Se zice mademoiselle.

OMUL OBIȘNUIT: Ce e mai rău decât o umbră intelectuală?!

UMBRA IRONICĂ (fără să ezite): Una analfabetă. Declarația Universală a Drepturilor Umbrei ar trebui să prevadă ca cei sub nivelul mediu de inteligență și cultură să nu aibă drept la umbră. Decât după ce se mai deșteaptă, eventual.

OMUL OBIȘNUIT: Mie nu-mi trebuie să mă deștept.

UMBRA IRONICĂ: Deștept? Evident că nu.

INTERVIEVATORUL: Practic, susțineți că mediocrii trebuie să aibă drept la umbră.

UMBRA IRONICĂ: Evident.

INTERVIEVATORUL: De ce?

UMBRA IRONICĂ: Ca să ațâțe umbrele celor mai buni.

INTERVIEVATORUL: Și cei foarte proști de ce n-au acest drept?

UMBRA IRONICĂ: Pentru că trebuie să ajungă mai întâi la statutul de mediocri.

INTERVIEVATORUL: Și n-ar trebui să-i ațâțe pe cei mediocri mai întâi?

UMBRA IRONICĂ: Mediocrii n-au nevoie de niciun impuls.

(...)

Contact