Despre Cel Iubit De Dumnezeu
Confruntarea dintre geniu și mediocru
reprezintă o problemă încă de când au apărut geniile. Sau, poate, mai exact, de
când au apărut mediocrii. Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește
termenul de „geniu” astfel: „ființă supranaturală”, „spirit protector”,
„dispoziție naturală proprie unui popor sau unui individ de a se dezvolta
într-o direcție creatoare” etc. Această dispoziție
de a se dezolta într-o direcție creatoare generează nenumărate tulburări în
rândul celor neputincioși, dar dornici să creeze.
Peter Shaffer scrie, în 1979, piesa de teatru
Amadeus, care se concentrează asupra
relației dintre compozitorii Wolfgang Amadeus Mozart și Antonio Salieri, dar și
asupra morții celui dintâi, învăluită de un mister încă nedezlegat, încărcat de
nenumărate teorii, din care se pot aminti: febră miliară acută (varianta
oficială, înregistrată la momentul respectiv), otrăvire (de către Salieri,
soția sa Constanze, un elev al său etc.) asasinat (de către francmasoni),
scarlatină ș. a.
După o vastă documentație, Shaffer alege
varianta conform căreia Mozart ar fi fost ucis prin otrăvire de către Salieri,
care și-ar fi mărturisit fapta, și scrie piesa din perspectiva compozitorului
italian. Personajul Salieri „construiește” acțiunea în fața ochilor noștri,
printr-un monolog complex, și ne ține în permanență între două planuri
temporale: prezentul, în care Salieri își explică, pas cu pas, crima, și trecutul, în care sunt
ilustrate cele povestite de el. Situată la Curtea Imperială de la Viena, oraș
considerat „capitala muzicii”, scrisă cu didascalii complexe, cu observații
fine, și însoțită de referințe muzicale (folosite și cu rol structural), textul
ne aduce într-o atmosferă șarmantă și elegantă, dar nu neglijează substratul alcătuit
din invidie, mizerie, stângăcie și incompeteneță.
Antonio Salieri, un mediocru cu compoziții
muzicale populare, cu funcție la curtea regală și cu putere de decizie, se
revoltă și începe o „luptă” împotriva Divinității, deoarece nu primește harul divin la care râvnește și pentru
care se roagă încă din copilărie. Dorindu-și să fie un instrument prin care Dumnezeu să cânte, Salieri se străduiește să
ducă o viață cât mai virtuoasă și smerită, înfrânându-și impulsurile sexuale și
muncind din greu, cu scopul de a se face demn
de darurile Domnului. În schimb, Divinitatea alege să cânte prin Mozart, un tânăr imatur, extravagant, cu gesturi
exagerate, moralitate îndoielnică și comportament stânjenitor. Greșala lui
Salieri să fie în primul rând invidia sau faptul că se pretinde capabil de a
ști mai bine cui ar trebui Dumnezeu
să-i acorde harul Său? Compozitorul confundă legile de pe Pământ cu cele din
Cer, logica de aici cu cea de acolo, și ajuge la un grad de disperare
violentă, nemiloasă. Cei doi Venticelli care îl pun constant la curent cu
noutățile din Viena și, mai ales, din viața lui Mozart, întruchipează persoanele
fidele mediocrilor, șterse și golite de personalitate, care susțin mereu lipsa
de autenticitate și care sunt mereu gata să se supună.
Mozart, mai mult absent, caracterizat prin
ochii lui Salieri și prin cele câteva apariții, întruchipează un geniu stângaci
în societate și nepractic, cu gaură în
palmă când vine vorba de bani, extrovertit, trăsnit și nonconformist, excentric
în aspect și comportament. Poate ridicol, poate neînțeles. Geniul inepuizabil în
contradicție cu omul inadaptat, amândoi în interiorul aceluiași trup. Orice
geniu este dublu; cel puțin. Insomniac, cu o energie neobișnuită, capabil să scrie
pagini întregi fără corectură, să producă atât cantitativ, cât și calitativ,
Mozart nu este o prezență comfortabilă pentru cei din jurul său, întrucât îi
tulbură tocmai prin contrastul dintre opera sa și personalitatea sa.
Amadeus nu este un
text comod. Vorbește despre violența mediocrității, despre beneficiile și
chinurile cu care vine genialitatea și despre relația stranie dintre acestea
două. Geniul versus mediocrul capabil să îi înțeleagă opera. Mediocrul
invidios, întunecat, dar plin de admirație, care poate să înțeleagă, dar este
incapabil să producă ceva de durată. Geniul naiv, stângaci în viața de zi cu zi
și ciudat în comportament. De asemenea, piesa se ocupă de legătura omului cu
transcendentul. Mesajul divin transmis prin geniu, revolta mediocrului
împotriva Divinității, din pricina lipsei de har (și a excesului de ambiție) și
reacția Divinității. Mai mult, faima trecătoare versus posteritatea. Mozart se
chinuie în timpul vieții (de exemplu, i se interzice opera Flautul fermecat), dar se bucură de posteritate, pe când Salieri
are parte de popularitate în timpul vieții și de anonimat după moarte. Amadeus – cel iubit de Dumnezeu (dar, în mod evident, nu și de cei care îl
înconjoară), chiar dacă nu rămâne în viață, nu rămâne nici în anonimat.
Amadeus pare să ne
întrebe: ar fi mai uman, mai îndreptățit să încercăm să empatizăm în treacăt cu
Salieri sau, pur și simplu, doar să ascultăm Mozart?
Bibliografie:
Comments
Post a Comment