Feelm©

The love of cinema and filmmaking can become a lifestyle.

1 - The Screen

2 - The Surrealism of Everyday Life

3 - Close-up

4 - Beauty of Light

5 - Filmstrips

6 - Daily Movie Scenes



7 - Cigarettes are Cinematic

8 - Dreaming in Frames

9 - DNA of a Filmmaker

10 - Braille

-13: a kind (of) mess

an almost accidental documentary of the last 13 days I spent in my hometown before moving to another city



















Iulia Enkelana: Din iubirea de umbre – Monodramă în trei voci


(Fragment)


(...)

"VOCEA EPICĂ: Într-o vreme își dorea
Ca el să părăsească metafora
Și s-o cunoască în realitate.

VOCEA REALISTĂ: Probabil că el nu înțelesese.

VOCEA LIRICĂ: Dacă ne-am iubit,
Ne-am iubit ca două umbre și doar cei ce au trăit
O iubire de umbre știu
Cât de intensă și discretă poate fi,
Ce gust are și cât de greu
E să vorbești despre ea cu cei ce nu știu
Că și umbrele pot iubi.

*

VOCEA EPICĂ: Îi vor lipsi diminețile,
Răsăritul și zăpada,
Întâlnirile inevitabile.
Era ca și cum
Pașii lor nu s-ar fi putut
Îndepărta prea mult unul de altul.

VOCEA REALISTĂ: Și nici apropia suficient.

VOCEA LIRICĂ: Și cât de greu te desparți de dragoste
Când ești umbră și iubești
O altă umbră și-acea umbră
Te iubește ca pe-o umbră.

VOCEA REALISTĂ: Și ca o umbră.

Plastic society

If you observe closely, you will see that their mannequins do not have a soul and they look as if they were aware of it.

This is a series about a society that tries to stop us from really looking at ourselves; a society that turns self-love into a taboo.

Needless to say that the plastic society we live in wants to make us artificial. It is a plastic society because it is of bad quality and it lacks substance. Because it’s ephemeral and empty on the inside, but, at the same time, it can be very harmful, even destructive.

This is a series about the contrast between the society-imposed rules of perfection and beauty and the actual perfection and beauty of human beings. It is about the fact that we must never look at ourselves through the filter of somebody else.











”Orașul absent / The absent city” - Official selection at Ridgefield Independent Film Festival 2018 and at Newark IFF Youth Festival 2018 (semi-finalist Filmmaker)


Official selection at Ridgefield Independent Film Festival 2018
and at Newark IFF Youth Festival 2018 (semi-finalist Filmmaker)

Trailer



A great short film

Filmul experimental de scurt metraj ”Orașul absent” al Iuliei Enkelana (pseudonimul Iuliei-Maria Kycyku, studentă la Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj) a fost selectat oficial în cadrul Festivalului Independent de Film de la Ridgefield SUA (Ridgefield Independent Film Festival 2018), secțiunea Narative Short, și va fi proiectat pe 19 octombrie 2018, la Keeler Tavern Museum.
Acest ”grozav film scurt”, cum este prezentat de organizatori, a fost selectat împreună cu alte 8 scurtmetraje din Statele Unite, Grecia, Polonia, Portugalia și Martinica.
Creând o ambianță stranie, dar blândă, ușor nostalgică, dar fără a dăuna lucidității, într-un București atemporal, filmul vorbește despre relația unei adolescente cu orașul global(izat) și cu memoria. ”Prea multe lucruri noi se întâmplă, – spune ea, – într-un ritm prea alert, și de asta ne simțim de parcă am trăi într-o amnezie continuă, pe care trebuie s-o îmbogățim prin imaginație. Ca să rămânem vii. Suntem absenți și trebuie să ne inventăm prezența”. În rolul principal / voce: Irina Popescu, muzica fiind compusă de Philip Landini.

Garoafa roșie


Lui / Inspirat de River Phoenix

În adolescență, am văzut pe internet fotografia unui actor de film american. Nu știu exact ce m-a marcat.
M-am documentat și am aflat că murise la începutul anilor ’90, la 23 de ani, la scurt timp după ce celulele corpului se înlocuiesc în totalitate pentru a treia oară. El și moartea lui au fost / fuseseră în vogă cu câțiva ani înainte ca eu să mă nasc.
Am început să am o obsesie şi să caut cât mai multe fotografii cu el şi informaţii despre viaţa lui. Am răscolit internetul, am găsit tot felul de site-uri fantomatice, fanclub-uri cu design suspect, am citit articole scrise în anul morții sale, declarații ale celor apropiați, relatări are viselor pe care aceștia le-ar fi avut după moartea lui – în care el le vorbea și îi asigura că totul e bine, citate din alți actori care declarau cât și-ar fi dorit să joace alături de el. Am citit despre o viziune pe care mama sa ar fi avut-o, prin care afla că moartea atât de timpurie a fiului ei se datora faptului că, înainte să se nască, el nu voise să fie pe această lume. Am ascultat înregistrarea convorbirii telefonice dintre fratele lui și omul de la urgență, în ultima sa noapte pe Pământ. Am consultat teorii și ipoteze ale celor care l-au cunoscut și ale celor care nu l-au cunoscut, cu privire la decesul lui; nu trebuia să moară acum versus aceasta i-a fost soarta.
Mi-a lăsat impresia că s-a născut fără nicio șansă, fără alternativă, într-o confesiune tânără care promova relațiile sexuale între membrii familiei, inclusiv copii, recrutarea făcându-se prin aceeași metodă. Cum era la modă, a promovat vegetarianismul, protejarea animalelor, a mediului înconjurător, s-a luptat pentru drepturile omului, pentru egalitate, contra rasismului, a violenței, a războaielor ș. a. m. d. A fost remarcat într-o zi, în timp ce, copil fiind, cânta pe stradă alături de frații și surorile lui (pentru bani care să ajute comunitatea), și-a început astfel cariera foarte devreme și nu a mers niciodată la școală.
Cei care l-au cunoscut l-au descris ca fiind un copil cu o empatie ciudată, trist, introvertit și uneori prea sensibil („simțea totul”), care visa cu naivitate să schimbe lumea și nu știa să-și pună în aplicație bunele intenții. Matur şi imatur în acelaşi timp. Știa să iubească pentru că primise dintotdeauna iubire și prezența lui emana căldură. De multe ori simțea nevoia să se rupă de grup și se izola brusc; rămânânea singur și îngândurat ore în șir. Lucruri relativ banale, cât şi evenimente și fenomene (mai mult sau mai puțin) tragice din jurul lui îl afectau într-un mod ciudat, ciudat de intens, astfel încât i se întâmpla să plângă pentru oameni pe care nu îi cunoscuse niciodată. Războaiele, atacurile teroriste, animalele care sufereau, oamenii care sufereau, animalele pe cale de dispariție (și oamenii pe cale de dispariție), foametea, condițiile proaste, nivelul scăzut de trai, analfabetismul – toate aveau un impact puternic asupra lui.
Foto: Lance Staedler, 1987

Cineva a observat că nu există multe fotografii cu el zâmbind. Avea în privire umbra unei traume nespuse, a ceva nevindecat; frânt. Era conștient și pierdut în același timp. Lăsa impresia unui amestec de maturitate și copilărie – ar fi putut avea orice vârstă ar fi vrut, mai puțin cea din realitate. O maturitate combinată cu confuzia, o conștiință pe care n-o putea controla, dar nici exprima. Precizie și nesiguranță. Ca și cum ar fi avut ce să spună, dar n-ar fi putut nici să rostească, dar nici să rămână tăcut. Avea o intuiție pe care nu știa cum s-o folosească. Era cumva blocat undeva între adevăr și neputință. Unii l-au descris ca fiind prea bun pentru lumea asta, însă era, în multe feluri, dependent de ea.
Vorbea de libertate și de importanța ei, însă încă o căuta. Era un spirit liber care își descoperea treptat libertatea. Uneori râvnea la anonimat, își prelucra înfățișarea în așa fel încât să nu fie recunoscut. Se bucura de liniște, de lipsa sunetului aparatelor foto, i se odihneau ochii în absența luminii biltz-urilor.
Am urmărit interviurile cu el pe care mi le oferea internetul. A vorbit despre ideile preconcepute transmise prin presă și televiziune, despre uniformizarea opiniilor, limitarea perspectivei, fenomenul de banalizare generală. Lipsa de comunicare, înțelegere, afecțiune. Libertatea. Dorința de a face artă, pe de-o parte, și dorința de celebritate, pe de altă parte. Despre lipsa intimității unei persoane faimoase și despre felul cum ea este prezentată de mass-media și percepută de public, în contrast cu felul ei de a fi din realitate. Posibila frustrare produsă de acest contrast, crize ale personalității ș. a. De asemenea, îl frământau cruzimea și lipsa de omenie; ele nu pot fi oprite, dar contează enorm dacă oamenii devin mai buni unii cu alții. Era preocupat atât de problemele la modă, cât și de cele rămase neschimbate de secole. Se exprima simplu, nesigur, cu pauze și de multe ori nu își ducea ideea până la capăt. Îi era clar ce vrea să spună, dar nu și cum; era precoce în idei, dar nu și în limbaj. Ceea ce voia să spună reieșea mai mult din energia pe care o transmitea, din emoția vocii, gesturile și mimica, decât din cuvintele sale.
Am citit un fragment dintr-un așa-zis intreviu post-mortem cu el, publicat de secta din care făcuse parte în primii ani ai vieții, prin care „regreta părăsirea ei” și îi „îndemna pe oameni să i se alăture”, susținând că pe lume nu există „loc mai bun în care să-L slujești pe Domnul”. Își cerea iertare pentru fiecare dată în care consumase alcool, tutun și droguri, în viața reală sau pe ecran. Regreta profund toate personajele negative pe care le interpretase. Respectiva grupare afirma promt că „diavolul voise să îl distrugă, iar el se lăsase ispitit, însă, într-un final, „fusese salvat”; „el” încuviința.
Am studiat respectiva grupare. Îi cunoșteam scurta istorie, evoluția, scandalurile, denumirile avute de-a lungul timpului, trăsăturile și practicile. Știam câteva staruri care trecuseră la această „nouă religie revoluționară”. Știam cine este actualul lider, cu toate pseudonimele sale semi-biblice, și accesasem și site-ul comunității, care îmi oferea posibilitatea de a mă înscrie și eu, completând un formular online.
El mi-a lăsat impresia că ar fi vrut să (se) găsească, numai că nu s-a aflat în locul potrivit, n-a avut timp suficient, n-a avut șansa să caute unde trebuie. Era în decorul nepotrivit sau cu scenariul greșit în mână și se zbătea să-și rescrie intuitiv replicile, numai că filmul a fost pe neașteptate abandonat. Sau poate că toată acea nepotrivire era tocmai mersul potrivit al lucrurilor; poate că, într-un moment neștiut de nimeni, tainic, aflase tot ce avea de aflat, primise toate răspunsurile pe care le căuta.
I-am văzut majoritatea filmelor. Nu știu de ce îmi părea atât de familiar. Eram mișcată de moartea acestui om pe care nici nu-l cunoscusem. Dar mă gândeam că nu doar mie mi se întâmplă asta; nu e nimic neobișnuit nici în șocul, nici în atracția mea.

Skin and Soul - The Invention of Imperfection

The relationship between body and soul nowadays. 



At some point in history, something really strange happened and people started feeling ashamed of the bodies they had. Who defines beauty and why has ‘imperfection’ become so popular? Why do we feel ashamed? Shame should never be part of us, related to who we are and to what we have been given.


At some point in history, something very strange happened and people’s ideals were no longer spiritual, but physical.

Attraction replaced love. Flesh replaced affection. Beauty suddenly meant obeying rules and changing yourself.




Appearance came first, essence was no longer minded.
Appearance became a purpose. Shame became popular. Self-hate and disgust started being in vogue.
Skin and flesh, everything is about them.
Imperfection is a popular story.
Shapes and numbers.
Imperfection is in fashion.
But beauty never had only one face.
Physical concerns: an industry.
Criticism. Rules for reaching perfection. Gradually imposed shame.
Gradually imposed taste. General attraction. Ordinariness.
Mediocrity.
Hate your body. Take care of your body. Hide your imperfections.


Never mention your soul.


So busy hating your body, that you forget to use your soul.


The body is just a pretext of the soul.
The body is an instrument of the soul.
The body is a home of the soul, its earthly expression.
The body is a way of letting the soul be discovered. Maybe a language of the soul.
The soul isn’t fashionable. The body isn’t eternal.
The soul doesn’t need the body. The body is dead without the soul.
The soul grows deeper. The body grows old.
The soul enriches. The body rots.
The body is covered in skin. The soul is covered in light.
The soul is free. The body is limited.
The body is made of flesh and bones. The soul is made of Love.